Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Schitu Hadâmbului din comuna Mironeasa. Mănăstirea se află la o distanţă de 30 de kilometri faţă de municipiul Iaşi şi a fost ctitorită de boierul grec Iani Hadâmbu în anul 1659.
Din unele documente domneşti aflăm că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc "în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserică cu hramul "Naşterii Preacinstitei şi Născătoarei de Dumnezeu". De asemenea, boierul primise şi alte câteva proprietăţi de pământ, printre care şi proprietatea pe care este situată mănăstirea. Boierul Iani Hadâmbu a primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuţă de lemn din secolul al XV-lea, având hramul "Sfântul Ierarh Nicolae".
Pisania care este scrisă în slavona veche, dăltuită în piatră şi situată deasupra uşii de la intrarea în biserică, glăsuieşte următoarele: Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a reînnoit şi făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iaşilor din Dealul Mare unde este hramul Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7169 (1659), septembrie 8.
Manastirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica şi zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortăreţe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii şi tătarii, prădând mănăstirile.
Mănăstirea este un monument reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. Biserica mănăstirii, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului", este de proporţii reduse şi prezintă un plan mixt, ea caracterizându-se prin diferite amenajări defensive. Ea este consolidată din piatră brută şi are pereţii cu chenare gotice. Zidul de incintă are un plan rectangular, fiind prevăzut la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare (cetăţi) din acea vreme.
Complexul monahal a rămas în părăsire, fiind găsit într-o stare de degradare prîn anii '30 ai secolului al XX-lea de către marele istoric Nicolae Iorga. Acesta aflase aici un zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperişul de şindrilă spartă, loc tocmai bun pentru şcoală.
Abia în anul 1937 Mănăstirea Hadâmbu redevine vatră de spiritualitate monahală, aici stabilindu-se primii călugări români, păstoriţi de părintele Ieromonah Iov Mazilu (1891-1974). Aceştia au reparat acoperişul bisericii, au reparat bolta bisericii şi au consolidat o parte a zidurilor bisericii, cu cărămidă, ceea ce se vede şi în zilele noastre.
Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în anul 1960, în urma unui decret, sunt daţi afară din mănăstire. Când a vizitat aceste locuri în anul 1976 în vederea înscrierii schitului în monumentalul „Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească”, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ a găsit aici un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, cu o biserică de mici dimensiuni, turnul porţii servind şi de clopotniţă, plus construcţii anexe aflate în ruină.
Aflată pentru a doua oară în părăsire pentru o perioadă de 30 ani de această dată, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredinţarea IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit ca stareţ al Mănăstirii protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. De atunci, s-a construit un corp de chilii şi s-au făcut multe îmbunătăţiri gospodăreşti.
A fost construită o nouă biserică de mari dimensiuni cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care a fost realizată în stilul tradiţional ştefanian. Ea a fost pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iaşi. Biserica a fost pictată în tehnica „al fresco” de către maestrul Vasile Buzuloiu din Bucureşti, pictarea fiind continuată de ucenicul său, Vasile Gheorghiţă.
Printre realizările care au avut loc la Mănăstirea Hadâmbu după redeschiderea sa menţionăm monumentalul edificiu al arhondaricului, stăreţia veche, agheasmatarul, trei fântâni şi împodobirea cu pictură şi mobilier a bisericilor, toate fiind realizate cu cheltuiala exclusivă a credincioşilor (donaţii şi sponsorizări), printre care şi a unor distinse personalităţi şi oameni de afaceri din judeţele Iaşi şi Suceava, printre care şi deputatul social-democrat Valer Dorneanu. Cele trei clopote au fost lucrate la Cernăuţi, fiind donate de câţiva credincioşi din raionul Crasna, o localitate situata nu departe de Vicovul de Sus - Suceava.
Din unele documente domneşti aflăm că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc "în pădurea Iaşilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserică cu hramul "Naşterii Preacinstitei şi Născătoarei de Dumnezeu". De asemenea, boierul primise şi alte câteva proprietăţi de pământ, printre care şi proprietatea pe care este situată mănăstirea. Boierul Iani Hadâmbu a primit această proprietate cu scopul de a reînnoi o veche bisericuţă de lemn din secolul al XV-lea, având hramul "Sfântul Ierarh Nicolae".Pisania care este scrisă în slavona veche, dăltuită în piatră şi situată deasupra uşii de la intrarea în biserică, glăsuieşte următoarele: Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, a reînnoit şi făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iaşilor din Dealul Mare unde este hramul Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod, în anul 7169 (1659), septembrie 8.Manastirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica şi zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortăreţe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii şi tătarii, prădând mănăstirile.
Mănăstirea este un monument reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. Biserica mănăstirii, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului", este de proporţii reduse şi prezintă un plan mixt, ea caracterizându-se prin diferite amenajări defensive. Ea este consolidată din piatră brută şi are pereţii cu chenare gotice. Zidul de incintă are un plan rectangular, fiind prevăzut la colţuri cu turnuri circulare, specifice construcţiilor cu funcţii de apărare (cetăţi) din acea vreme.
Complexul monahal a rămas în părăsire, fiind găsit într-o stare de degradare prîn anii '30 ai secolului al XX-lea de către marele istoric Nicolae Iorga. Acesta aflase aici un zid de cărămidă tare stropită cu pete albe de var, care înconjura biserica Hadâmbului, de la care se vedea, între copaci, acoperişul de şindrilă spartă, loc tocmai bun pentru şcoală.Abia în anul 1937 Mănăstirea Hadâmbu redevine vatră de spiritualitate monahală, aici stabilindu-se primii călugări români, păstoriţi de părintele Ieromonah Iov Mazilu (1891-1974). Aceştia au reparat acoperişul bisericii, au reparat bolta bisericii şi au consolidat o parte a zidurilor bisericii, cu cărămidă, ceea ce se vede şi în zilele noastre.
Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în anul 1960, în urma unui decret, sunt daţi afară din mănăstire. Când a vizitat aceste locuri în anul 1976 în vederea înscrierii schitului în monumentalul „Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească”, reputatul istoric de artă Vasile Drăguţ a găsit aici un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea, cu o biserică de mici dimensiuni, turnul porţii servind şi de clopotniţă, plus construcţii anexe aflate în ruină.
Aflată pentru a doua oară în părăsire pentru o perioadă de 30 ani de această dată, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredinţarea IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost numit ca stareţ al Mănăstirii protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. De atunci, s-a construit un corp de chilii şi s-au făcut multe îmbunătăţiri gospodăreşti.
A fost construită o nouă biserică de mari dimensiuni cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care a fost realizată în stilul tradiţional ştefanian. Ea a fost pardosită cu marmură de Ruşchiţa, prelucrată în atelierele de la Holboca - Iaşi. Biserica a fost pictată în tehnica „al fresco” de către maestrul Vasile Buzuloiu din Bucureşti, pictarea fiind continuată de ucenicul său, Vasile Gheorghiţă.
Printre realizările care au avut loc la Mănăstirea Hadâmbu după redeschiderea sa menţionăm monumentalul edificiu al arhondaricului, stăreţia veche, agheasmatarul, trei fântâni şi împodobirea cu pictură şi mobilier a bisericilor, toate fiind realizate cu cheltuiala exclusivă a credincioşilor (donaţii şi sponsorizări), printre care şi a unor distinse personalităţi şi oameni de afaceri din judeţele Iaşi şi Suceava, printre care şi deputatul social-democrat Valer Dorneanu. Cele trei clopote au fost lucrate la Cernăuţi, fiind donate de câţiva credincioşi din raionul Crasna, o localitate situata nu departe de Vicovul de Sus - Suceava.
Tags
manastirea Hadambu