Lansarea volumelor „100 de cărți de acum 100 de ani, la Iași” și „100 de ani de grafie românească”

Lansarea volumelor „100 de cărți de acum 100 de ani, la Iași” și „100 de ani de grafie românească”


Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a finalizat două dintre cele trei proiecte editoriale propuse și aprobate pentru finanțare de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Programul Centenar.

Cele două volume, respectiv „100 de cărți de acum 100 de ani, la Iași” și „100 de ani de grafie românească” – rodul muncii specialiștilor din Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vor fi lansate sâmbătă, 1 decembrie 2018, de la ora 15.00, în Sala „Henri Coandă” din Palatul Culturii, în cadrul unul eveniment complex dedicat sărbătoriri Zilei Naționale a României, organizat de Consiliul Județean Iași.

Volumul „100 de ani de grafie românească” sintetizează modul în care s-a modificat grafia limbii române în decursul ultimei sute de ani.

Volumul „100 de cărți de acum o sută de ani, la Iași” este rezultatul unei cercetări care pornește de la peste o mie de titluri, aflate în depozitele bibliotecii județene Iași, în cele de la BCU Iași, de la BCU Cluj și de la Biblioteca Academiei. Selecția finală se oprește la 100 de titluri editate la Iași între 1900-1918, din toate genurile și speciile, dintre care unele sunt direct legate de ceea ce se va întâmpla în anul 1918.




Albumul vizează următoarele aspecte: o descriere extinsă a cărții respective (importanța ei, condiții de editare/ tipărire, date despre autor, referințe minimale), o introducere de imagini scanate (pagini de titlu, dedicații, pagină de prefață, vignete, hedere, erate, anexă, planșe, fotografii etc.) alte elemente care ajută la cunoașterea istoriei cărților de la Iași din primele două decenii ale secolului XX.

În cele aproximativ 400 de pagini, cititorul va avea ocazia să cunoască un fel de carte de vizită sui-generis a unui Iași de acum 100 de ani, care încearcă să bucure atât ochiul, prin sugestii grafice, cât și intelectul, prin oferirea unor informații de gen, mai mult sau mai puțin cunoscute. Coordonatorul proiectului este cercetătorul Constantin Dram.
Mai nouă Mai veche

نموذج الاتصال