Spectacol concert cu Fara Zahar - Pisici

Marți, 10 decembrie 2019, ora 19.00, în SALA UNIRII (CINEMA VICTORIA)!
„PISICI” este o producție a TMMVS, un spectacol concert conceput de Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș.

Un fel de alternativă parodică la Cats. O joacă muzicală în care câteva pisici își deapănă poveștile. La început a fost un ‘miau’, după care Pisica Dumnezeu a creat o lume dominată de pisici. În absența omului, pisicile îi iau locul, la pachet cu problemele aferente.

O bătrână obsedată de murături, un patron de fabrică de mobilă cu aspirații de politician, un rachet naiv, un câine reîncarnat în pisică, un cuplu cu probleme în căsnicie, și alte personaje pisicești își cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveștile lor se întrepătrund, conectându-le într-o țesătură unică.

Bobo Burlăcianu, cunoscut și apreciat interpret și compozitor român, este cel care semnează regia spectacolului concert Pisici. Învață să cânte la chitară în timpul liceului și face parte din trupa de umor Patrula 0, unde îl cunoaște pe Bobi Dumitraș, viitorul coleg din trupa Fără Zahăr. Între 1999 și 2004 activează în trupa de teatru Ludic, la Casa de Cultură a Studenților din Iași.

În 2001 înfiinţează trupa Fără Zahăr și debutează în cenaclul folk Moldavia. Primul album apare în 2003 și poartă titlul Episodu’ unu: Amenințarea faitonului. Urmează albumele Episodu’ 2 de la Dorohoi și Neamul lui Peneș Curcanul. Între 2004 și 2012 semnează, alături de Bobi, rubrica „Voi n-ați întrebat, Fără Zahăr vă răspunde” în Suplimentul de cultură.

În 2004 o cunoaște pe Ada Milea, cu care va colabora în spectacolele-concert Quijote, adaptare după Miguel de Cervantes, Nasul, după N.V. Gogol, și Deliruri, după poeme de Ion Mureșan, reeditat ulterior cu titlul Alcool.


În 2005, Fără Zahăr a câştigat Discul de Aur pentru vânzările primului disc.

În 2007 debutează în calitate de compozitor al muzicii din spectacolul With a Little Help from My Friends de Maria Manolescu, în regia lui Radu Apostol, de la Teatrul Național Iași. Lucrează cu teatre din București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara. În 2012 înființează formația de rock alternativ The Bread Pits.

Artist, compozitor și umorist, membru al trupei de muzică şi de umor Fără Zahăr, cel care a scris şi versurile celor mai cunoscute piese ale formaţiei, Bobi Dumitraș s-a născut în orașul Dorohoi, județul Botoșani

Simpaticul comediant, care a mai avut apariții în spectacole de stand-up, și-a făcut curaj să se înscrie la iUmor, cunoscuta emisiune de divertisment televizată, după ce a primit încurajările prietenilor.

„Pofta de a face stand-up mi-a venit în timp, când mi-am dat seama că nu toate glumele rimează și aș putea să le prezint și sub această formă, fără instrument muzical”, a povestit Bobi.

La inițiativa lui Bobo, se naște la 3 ianuarie 2001, formația Fără Zahăr. Bobi este cel care-i dă numele.

„PISICI” un spectacol concert pus la cale de Fără Zahăr.

Versuri: Bobi Dumitraș, Bobo Burlăcianu
Scenografie: Bobo Burlăcianu
Ilustrații: Ana Țăranu
Regie muzicală: Bobo Burlăcianu
Pisicile:
Horia Butnaru

Patronul Blănaru
Andrei, motanul călător
Cristina Florea

Cristina din cuplul Mihai și Cristina
Șoferița nesimțită Mariana
Monica fantomâța
Cătălin Ștefan Mîndru

Dumnezeu
Rachetul Alioșa
Cosmin Panaite

Câinele Vasile
Mihai din cuplul Mihai și Cristina
Supereroul
Clara Popadiuc

Prodanca, baba de la doi
Adolescenta Cami

Durata unui spectacol: 70 de minute

Bilete pe: https://www.ateneuiasi.ro/class/pisici-un-spectacol-concert-pus-la-cale-de-fara-zahar/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 ori cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Mai nouă Mai veche

نموذج الاتصال